
Despre noi
“Calatoritul te lasa fara cuvinte, iar ulterior te transforma in povestitor.”
Ibn Battuta
Draga cititorule,
Cine suntem noi? Simplu,suntem 2 indragostiti! De natura, de frumos, de oameni, de cultura si traditii. Intr-un cuvant, de calatorii. TraveLovers a prins contur ca urmare a pasiunii pentru calatorii, fotografie si condei.
Nu am plecat in expeditii, nu suntem nomazi si nu am transformat asta intr-un job. Avem o viata normala, imbracata in rutina celor 9 ore de munca intr-un birou si a job-ului intr-o corporatie. Ce incercam sa facem diferit? In primul rand sa ne folosim timpul liber cat mai eficient posibil si sa vedem lumea cu ochii unui calator cu fiecare ocazie creata.
Impreuna am traversat pana acum 3 continente, 24 tari, 70 de orase si ne place sa credem ca este doar inceputul.
Am adunat experiente, am invatat lectii, am retinut sfaturi si ne-am hotarat sa le impartasim cu voi- cei care calatoriti constant sau doar prin paginile de internet, care vreti sa ramaneti informati sau doar sa va deschideti un nou orizont, care aveti propriile experiente sau inca va cautati curajul de a pleca la drum.
Ne-am hotarat sa scriem aici despre calatoriile pentru orice buzunar, despre ponturi si recomandari, despre ce am face diferit sau am repeta, in speranta in care va vom inspira sa va urmati propria calatorie.
A &M